Când Te Prinzi Că Te-ai Respins Primul — și Alegi Să Încetezi

În Varșovia la cursul Sinteza Energetică a Ființei

Asta e poza de zilele trecute, pe balcon, romantică și cu gândul la psihogenealogie, conștiință și fizică cuantică… Mda…* :))

P.S. Îți spun doar ție - de fapt rezolvam „ecuația emisiei feminine” și voiam să mă pot repera că sunt în sfârșit acolo – oooo daaaaa!!! :))

Asta atât de mult nu a fost parte din povestea pe care o construisem despre mine. Zilele alea mi-au apăsat toate butoanele – bariere, imagini despre cine sunt, cine nu, ce e adevărat, ce nu, ce nu mă lasă să fiu, ce am fost învățată să fiu, să transmit, să demonstrez, să evit, să apăr, să ascund – de ceilalți, de mine.

A fost ca și cum... dar ce vorbesc... a fost fix asa. A trebuit constant să mă scot pe coate din groapa aia de nevoie cu nămolul ală special de: nu merit, nu sunt suficientă, sunt bla bla... Și când apar astea, în care sunt eu și apoi ceilalți... și senzația asta de separare și nepotrivire și copleșeală, știu deja că mai mult a devenit disponibil și astea sunt exact indiciul că a venit momentul pentru a păși în altceva.

Și e al naibii de neconfortabil dar acum că a trecut (etapa aia :)) pot să spun că hârșâiala aia te sensibilizează în cel mai delicios mod... dacă ești dispus să nu o faci toată realitatea ta și să te uiți altfel la ceea ce apare DUPĂ.

Adică dacă nu te mai uiți din vechiul TU, și din bula veche (foartă familiară și care de fapt nu ești tu ci e pilotul automat). Boom!

Sună cunoscut?

Ce ar fi dacă acum se deschide un spațiu de posibilități în care să funcționăm dincolo de toate corsetele astea?

Dincolo de validări pozitive și negative, pe care le ținem lipite de noi ca și cum ar fi pielea noastră.

Pentru că fix asta creează lipsa de pace: reacția la ceea ce credem că suntem.

Nu ai cum să ai pace adevărată în suflet dacă nu ești tu. Dacă nu trăiești viața pe care tu o alegi.

Cum ar fi dacă viața ta e pentru tine?

O ocazie să îți exprimi esența și frumusețea de care ești conștient(ă) în lume?

Când ești tu cu adevărat, nu mai ai nevoie să excluzi, să te izolezi, să lupți, să folosești forța.

Navighezi din resursele tale naturale – acele daruri care au fost înnăbușite de judecăți și dinamici cu lumea.

(Și ăsta e un subiect fascinant.)

Așa că: dacă acum simți că multe ies la suprafață în tine, e pentru că știi ceva despre asta.

Întreabă-te:

👉 Ce este adevărat pentru mine în legătură cu asta?

👉 Ce este o minciună?

Pentru că tu știi.

De aceea apare reacția în tot organismul tău – nu e o greșeală, e un semnal.

Această putere, inteligență, conștiință care a creat viața în tot universul – fundația deliniatorie a vieții – nu e separată de tine.

Ea unește. Curge prin toate particulele și prin spațiile dintre ele.

Mi-a plăcut asta:

> „Dumnezeu nu e omniprezent, omniscient, omnipotent pentru că e peste tot, ci pentru că ESTE TOT CEEA CE ESTE.”

Adică tu ai venit, ești și te întorci în Sursa a tot ce este.

Esența ta cea mai adevărată? Frumusețe, libertate, ușurință, posibilități.

Și mă amuz cum trăim într-o lume a paradoxurilor:

Cel mai evident, frumos, infinit lucru – sub nasul nostru, nevăzut.

Iar cel mai zgomotos, greoi, strident – primește toată atenția și pare cel mai real.

Îmi place și asta (din Access Consciousness):

> „Totul este opusul a ceea ce apare a fi, și nimic nu este opusul a ceea ce pare a fi.”

Cum ar fi dacă problemele nu sunt ce par?

Cum ar fi dacă, în loc de greutate, cauți posibilități?

---

Acum, recunosc: am început să scriu despre ceva, apoi m-am luat cu poza și am ajuns să scriu cu totul altceva. :))

Pentru că, hai să fim serioși – dacă postez o poză, lumea se uită.

Așa că da, sunt dispusă să *manipulez* puțin, dacă asta te aduce aici.

Dar ce vreau de fapt să subliniez e calea șerpuită, non-liniară a conștiinței.

Deci am venit inspirată să fac ceva. Apoi au venit alte elemente în conștiința mea – care deschideau posibilități mai mari.

Iar ce vroiam inițial să împărtășesc… nu mai e o contribuție acum.

E ca și cum am împărtășit ceea ce poate fi primit acum. Și e ok.

---

De câte ori te-ai trezit că forțezi ceva, pentru că „așa era planul” – un plan fix în mintea ta, care nu includea mediul, restul, viața reală?

Și deseori, când venim cu energia aia de a împinge, e pentru că am fost cândva respinși. Neauziți.

Ne-am construit apoi un proiect mental perfect: ce să zicem, cum să apărem, puncte tari, puncte slabe, toate verificate. Acum suntem pregătiți să înfruntăm lumea.

Ne spunem că suntem deschiși. Că nu ne pasă ce cred ceilalți.

Dar adevărul?

Ne-am respins primii.

Din momentul în care am cumpărat ideea că nu suntem suficienți. Că nu ne putem lăsa liberi. Că nu ne putem baza pe noi să știm ce va fi necesar, și să primim ce avem nevoie.

În spatele imaginii de perfecționism, în spatele persoanei „super pregătite” care s-a gândit la toate unghiurile…

E un copil care are un plâns în gât pentru că nu e văzut și auzit, deși acum e doctor docent, milionar de succes ș.a. poate...

Pentru că e aproape imposibil să fie, nu când face *atât* de mult control.

---

Dar acum, tu și cu mine – întreabă-te:

Se simte bine când totul merge fix cum ai planificat?

Sau undeva în corp (piept, spate, umeri) se simte al naibii de dens și încărcat?

Și simte *acea senzație* în care ți-ai da drumul.... în lume.

Să fii. Pentru că știi că te vei descurca.

Pentru că știi că nu ești singur(ă). Că ești conținut(ă) și parte din ceva mult mai măreț – nici măcar nu e necesar să definești.

Obține senzația, cum ar fi lumea ta dacă ai înceta să te respingi? Observă dacă mergi în cap să răspunzi sau iei o atitudine, te contracți, dacă acum vrei să revoluționezi toate relațiile tale din forța și rebeliune - asta e respingere. Și când respingi, te respingi. În loc, poți să îi lași pe ceilalți să fie, și tu să fii și să alegi ce funcționează pentru tine. Incluzând totul. Relaxându-te și primind viața și frumusețea ei care se află sub tot zgomotul creat de privirea prin limitări.

Ființa ta nu se reduce la control patetic, frică, îngrijorare, judecată, validare pozitivă sau negativă.

Pur și simplu nu funcționezi din lipsă și probleme.

Ești cineva care știe că știe – fără nevoia să convingi, fără să demonstrezi, fără să te mai contracți vreodată din cauza a ceva exterior.

Pentru că navighezi prin conștiință. Ai aflat că exteriorul și interiorul nu sunt separate. Totul e informație.

Iar adevăratul control vine din punctul de vedere pe care îl alegi – și mai ales din energia din care navighezi.

---

Îți mulțumesc dacă încă mai ești aici.

Dacă rezonezi și ești curios(ă) să explorăm astea împreună:

📩 **Te invit la cabinet la o sesiune cadou.**

Scrie-mi în privat.

---

P.S. Poza e doar ca să te agăț. Dar textul e ca să rămâi.

💫