Ce îți dorești cu adevărat și nu te lași să ai?

Zilele astea am manifestat un mix special de printeso-adolescentă răsfățată în coajă de printesă războinică dar dedesubt, stratul moale si aș vrea sa spun cremos, dar era mai mult ca mucii, avea iz de Gollum (îmi cer iertare daca mananci în timp ce citești asta dar mna poate compensez spre final ). Am mancat fix vineri un cheesecake cu capsuni in gelatina si cand ridicam lingurița se vedea asa cum se intindea siropul (în capul meu era sirop de la însiropare...dar eram în negare). De ce am mancat în continuare, asta ma intreba si corpul meu, dar in fine, nu de acolo mi se trage. Acela era simptomul doar, și negarea era tot parte din proiectul meu de cercetare. Și asta și muuulte altele m-au făcut să mă uit de unde aleg. Cum ma includ de fapt pe mine în alegeri? Și am început să văd câte alegeri fac pentru personalitatea mea și ca personajul care am decis ca sunt, câte acțiuni pe care le fac și le trăiesc sunt mentale, logice, eficiente, normale știi categoriile astea? Și în câte locuri funcționez conform unor puncte de vedere care nici măcar nu îmi aparțin și în totală rezistență și luptă la puncte de vedere care... nu îmi aparțin. (Corpul știe de fapt ce îți aparține și ce nu.)

E ca în Matrix când alegi pilula roșie, și apoi poate e un moment în care te gândești: poate mai bine rămâneam ignorant. Chestia aia care vrea să rămână în corectitudinea și dreptatea ei e tocmai personalitatea asta creată. Și ceea ce se întâmplă acum e că încep să apară adevăruri și minciuni la suprafață pentru că lumea e dispusă să aleagă mai mult, și pentru că mai multă lume alege mai mult, crește nivelul de conștiență.

Crede-mă că nu vrei pilula albastră, chiar dacă repetitiv te simți ca într-o mașină de spălat, și ca un munte de muci (ca să fiu finută), nu ești. Ești o ființă infinită, cu capacități dincolo de realitatea asta. Răspunsurile nu le găsești în minte ci în conștiența ta. Dacă vrei să-i spui suflet sau ființă e ok, nu vreau să sune romantic, spiritual sau esoteric pentru că nu e.

După peste 20 de ani de trecut prin mașinăria asta de spălat în mod mai conștient, pot spune că întotdeauna creează mai mult, pentru că se creează ceva dincolo de neurologia noastră actuală iar Universul, ca și noi de fapt dorește și ne poate facilita mai mult. Adică adevărata abundență a conștienței pe care la nivel de suflet o dorim și pe care o căutăm în material prin moduri care nu duc de fapt acolo. Modurile care duc acolo izvorăsc din conștiență și nu din inconștiență.

Ce am învățat eu este să nu mă opresc. Chiar dacă mă victimizez, negociez cu universul, plâng, bubui, râd și plâng și invers în orice ordine. Dacă uneori e așa și pentru tine mergi mai departe pentru că ceva foarte fain te așteaptă după curbă. Pragmatic vorbind. E pur și simplu felul în care funcționează conștiența.

Când spun că nu mă opresc și cercetez mă refer la faptul că am tot mai mult spatele meu în procesul ăsta, adică pun reale întrebari. Observ unde fac concluzii și presupuneri, observ unde închid uși și mă separ și sunt în permisivitate dar iau notițe pentru că știu că atunci când îmi revin pe bune nu vreau să îmi degradez viața. Observ unde emit ceva distructiv și degenerativ spre mine și viața mea și mediu. Nu controlez dar fac cel mai bine să fiu control și să îmi asum ce lansez. Am învățat că suntem foarte puternici când emitem gânduri și facem alegeri pe intensități emoționale. Așa că observ de fapt ce vreau să fac cu tot ceea ce manifest și mi se pare fascinant cum în felul ăsta pot pescui programele. Sunt departe de orice perfecțiune închipuită însă sunt tot mai aproape de ceea ce sunt eu și poate va lua vieți întregi în continuare și e ok.

Și când mi-am zis ok, gata cu experimentul gaura neagra (eu fiind dânsa - parcă absorbeam lumina de ai fi zis că nu a existat pe nicăieri prin univers, atâtea judecăți am jonglat ). Și am cerut, și am devenit creativă, și am cerut de la mine să nu mai fiu scorpie nemulțumită (nu e judecată, e recunoaștere) și să fiu un adult al conștienței, și apoi am ales să primesc ce e dincolo de judecățile mele și ceea ce de fapt ascundeau.

A fost un proces cu muuuult du-te vino, traumă și recunoștință, judecată și eliberare. Și continuă... și e ok. E foarte magic că putem face asta pentru noi, putem da drumul la povești, măști, armuri etc.

Și am fost chemată de pădure și nu am ajuns unde plănuiam pentru că ceva nu se lega și am înțeles de ce oscilam între două locuri, pentru că m-a chemat un loc magic aflat între ele. Ce să vezi, magic! Mai că ai zice că există chestia asta numită conștiență care e în tot și în toate, care ne conectează și are spatele nostru dacă o lăsăm.

Ce îți dorești cu adevărat și nu te lași să ai? (Asta a fost una din întrebarile care au săpat galerii în inconștientul meu :))